Candidatura la alegerile europarlamentare din vara acestui an a mezinei preşedintelui Băsescu, Elena, continuă să stârnească reacţii în presa internaţională.
.
După ce un articol al agenţiei Associated Press o descria drept o păpuşă Barbie, iar un cotidianul italian „La Reppublica” a confundat-o într-o fotografie cu Monica Columbeanu, a venit rândul celui mai important jurnal peninsular – Corriere della Sera – să comenteze bătălia electorală în care a intrat luni oficial Elena Băsescu. Într-un articol intitulat „România, „prima fiică” de pe podium la urne”, jurnaliştii italieni o descriu pe Elena Băsescu ca pe un fost fotomodel, cu probleme gramaticale, dar şi cu o diplomă în Relaţii Internaţionale şi un stagiu la Parlamentul European. Articolul din Il Corriere menţionează conflictul acesteia cu Alina Mungiu Pippidi, dar face referiri şi la situaţia generală a ţării - recentul acord financiar încheiat cu FMI şi Banca Mondială, precum şi la provocările electorale ale toamnei, acolo unde tatăl Elenei, Traian Băsescu, se va bate cu liderul PSD, Mircea Geoană.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu