duminică, 22 martie 2009

Codurile nu ar trebui adoptate pe fuga

Europarlamentarul PNL Renate Weber a trimis, ieri, premierului Emil Boc şi ministrului Justiţiei Cătălin Predoiu, o scrisoare deschisă prin intermediul căreia dezminte motivele invocate de actualul Guvern, potrivit căruia adoptarea celor patru Coduri (Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură penală) ar reprezenta o maximă urgenţă, pentru că ar fi cerute de Comisia Europeană. 

Eurodeputata atrage atenţia Guvernului că aceste legi sunt aşteptate de societatea românească de 18 ani şi nu ar trebui adoptate "pe fugă":

"Lăsaţi măcar Parlamentul României, în ciuda majorităţii de 70% pe care o aveţi, să le dezbată aşa cum trebuie, ţinând cont şi de observaţiile venite din partea societaţii civile, şi să modifice ceea ce este absolut necesar."

Membră a Comisiei de Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne a Parlamentului European, Renate Weber consideră că "unele din articolele prezentului Proiect trebuie neapărat înlăturate, alte dispoziţii trebuie să apară pentru garantarea drepturilor şi libertăţilor, iar altele ar trebui reformulate".

Detalii pe site-ul Renatei Weber

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu